Trucuri pentru un par frumos

Uleiul de măsline și mierea îți fac părul mătăsos și strălucitor
Uleiul de măsline și mierea îți fac părul mătăsos și strălucitor

Îți dezvăluim câteva secrete pentru a obține un par sănătos, frumos și strălucitor.

– Spală-ți corect părul. Începe prin a-l umezi, ținându-l sub jetul de apă timp de cel puțin un minut. Aplică apoi șamponul și masează-ți scalpul și părul pentru încă două minute. Clătește foarte bine. Aplică balsamul și așteaptă două minute să își facă efectul, apoi clătește. Operația durează numai zece minute și trebuie repetată la circa trei zile.

– Tratament cu miere și ulei de măsline. Izvoarele istorice relatează modul simplu în care Cleopatra își întreținea frumusețea și bogăția părului, cu ajutorul celor două produse naturale. Nu este o idee rea să îi urmezi exemplul. Amestecă o cană de miere cu două linguri de ulei de măsline. Aplică mixul începând cu rădăcina și terminând cu vârfurile, masând scalpul. Folosește un piaptăn cu dinți rari și trece-l prin părul uns, pentru a uniformiza tratamentul pe păr. Acoperă-ți capul cu o cască de baie și lasă să acționeze 30 de minute. Pentru un efect sporit, înfășoară-ți capul cu un prosop călduț, peste casca din plastic. În acest fel tratamentul va penetra mai bine firul de păr. Clătește și șamponează părul, după care clătește din nou temeinic și tamponează părul cu prosopul. Vei obține un păr mătăsos, strălucitor și bogat.

– Masajul scalpului: acordă trei minute zilnic pentru a-ți masa scalpul. În acest fel îți vei îmbunătăți circulația sanguină, iar părul tău va crește mai repede. Folosește-ți vârfurile de getelor pentru a masa ușor scalpul. Nu insista, nu apăsa prea tare.

– Folosește produsele profesionale de îngrijire și coafare, adică cele din saloanele de coafură. Ele sunt, în general, mai bune decât cele pe care le găsești în supermarketuri. Produsele profesionale au un pH mai scăzut, ceea ce le face să acționeze mai blând decât cele obișnuite. Așa că, dacă ai investit în vopsit, în permanent sau în aparate de îndreptat părul, nu ezita să îți protejezi investiția cu ajutorul produselor comercializate în saloanele de coafură.

Părul blond, mai greu de coafat – Teoretic, blondele au cele mai multe fire de par pe suprafața capului, circa 140.000, în timp ce brunetele au aproximativ 100.000, iar roșcatele în jur de 90.000 de fire. Diferența apare și în structura firului de par. Părul blond este mai fin, mai subțire, ceea ce face mai dificilă păstrarea intactă a coafurii. El necesită folosirea unor produse care conferă volum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *